Un număr de 7 contracte de finanţare pentru proiecte derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) au fost semnate astăzi la Botoșani,de viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene.
„Am semnat astăzi contractele de finanțare în valoare de 89 de milioane de lei pentru 7 proiecte de dezvoltare locală. Știu că pentru administrația locală din județul Botoșani proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere sunt prioritare, de aceea am încredere că investițiile vor aduce beneficii comunităților locale”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.
Contractele se referă la finanțarea unui proiect de reabilitare a unui pod, în valoare de 3,2 milioane lei, și a 6 proiecte de modernizare și consolidare a unor drumuri județene.
Județul Botoșani are alocate, prin PNDL 2, fonduri în valoare de 841,79 de milioane de lei, aferente unui număr de 40 de contracte de finanțare, care vizează 253 obiective. Dintre acestea, 32 de contracte de finanțare sunt deja încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) și beneficiarii fondurilor.