A fost semnata cererea de finantare pentru linia de cale ferata Frontiera Curtici-Simeria

A fost semnata cererea de finantare pentru linia de cale ferata Frontiera Curtici-Simeria

A fost semnată cererea de finanțare pentru  proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Frontiera Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan European, pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul 2 km 614 – Gurasada și tronsonul 3 Gurasada-Simeria, depus de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului este de peste 9,5 miliarde lei. Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 astfel: 75% din valoarea totală eligibilă aprobată, respectiv 6 miliarde lei va fi asigurată din Fondul de Coeziune, iar restul de finanțare în valoare de circa 3,5 miliarde lei va fi asigurată de la bugetul de stat.

Obiectul principal al cererii de finanțare este reprezentat de modernizarea a 141 km de cale ferată pe tronsonul Radna – Gurasada –Simeria în scopul creșterii vitezei maxime operaționale la 160 km/h pentru trenurile de pasageri și 120 km/h pentru trenurile de marfă și va contribui la reducerea timpului de deplasare între localitățile Simeria și Arad de la 146 minute la 74 de minute.

Perioada de implementare a Proiectului este de 111 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2014 și finalizându-se la data de 1 martie 2023.

 


Sursa articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *