A fost aprobată cererea de finanțare pentru proiectul „Construcția Autostrăzii Târgu Mureș – Ogra – Câmpia Turzii”, în valoare de peste 1,82 miliarde de lei. Proiectul a început să fie implementat din data de 1 ianuarie 2014 și urmează să fie finalizat la data de 31 octombrie 2019 cu o durată totală de 70 luni.
Obiectivele acestui proiect sunt reprezentate de construcția a 51,796 km noi de autostradă, cu două benzi pe fiecare sens de mers, pentru tronsonul Târgu Mureș – Ogra – Câmpia Turzii situat pe rețeaua TEN-T Core și 4,7 km drum de legătură de la DN 15 la autostradă.
Cererea de finanțare a fost depusă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 1.826.928.177 lei şi este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 cu 75% din valoarea totală eligibilă aprobată, respectiv 1.134.796.304 lei asigurată din Fondul de Coeziune, iar restul de finanțare în valoare de 378.265.434 lei asigurată de la bugetul de stat.
Proiectul va contribui la reducerea timpului de deplasare între localitățile Târgu Mureș și Câmpia Turzii de la 62 minute la 36 minute.